19 feb. 2018
Hellebores în februarie
Cum am mai scris pe blog, cu Hellebores a fost dragoste la prima vedere, atunci când le-am văzut într-un magazin de flori acum câțiva ani. Sunt zeci de soiuri, care mai de care mai frumoase și îndrăgite de grădinarii ce vor să aibă flori și iarna. Noi avem doar trei varietăți, pe care le-am cumparat acum vreo 3-4 ani la ghiveci, înflorite deja (sunt destul de scumpe!). S-au adaptat greu în grădină, abia anul trecut și-au luat avânt și se pare că și-au intrat în ritm. Altfel, sunt extrem de rezistente la ger, au frunze veșnic verzi, nu necesită nicio îngrijire specială, doar că le place mai la umbră și mai la adăpost, în sol bogat și bine afânat. Noi i-am pus sub arbuști, în colțișorul de pădure și sub tufa mare de caprifoi. Cel alb, Christmas Rose, se deschide în decembrie, iar celelalte soiuri începând cu martie până în iunie.Vara trebuie udat cu moderație. Când apar bobocii, în ianuarie/februarie, frunzele de anul trecut se taie de la bază pentru a sprijini creșterea (atenție, și frunzele, și florile sunt otrăvitoare!). Chiar ieri am făcut o mică cercetare de piață și am văzut că, dacă în alte țări se vând în acest moment exemplare superbe de toate soiurile, simple sau bătute, mari și pline de flori și de boboci, la noi se primesc comenzi pentru plante răsad care vor veni abia în martie/ aprilie.
Avem în grădină doar câteva tufe, dar avem în plan să mai aducem, pentru că, pur și simplu, sunt niște plante minune care nu au treabă cu iarna, gerul și înghețul. În aceste zile, rosa Crăciunului e spre final de înflorire și și-a schimbat culoarea din alb-verzui, în tonuri de roz vintage.
Pirouette e la stadiul de boboci care se înalță încet.
Ana s red s-a înălțat destul de bine și face combinații spectaculoase cu ghioceii și Euonymus fortunei Emerald and gold.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu