Se afișează postările cu eticheta floarea zilei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta floarea zilei. Afișați toate postările

5 iul. 2018

Întâmplări din grădină - a doua oară

„Touch of class” (re)înflorește toată vara. În această săptămână e deja la a doua serie de boboci, care se deschid parcă și mai frumos decât cei din primul val./Second blooming of a pink rose.



24 apr. 2018

Hawera, lacrimi de înger


Hawera, un soi vechi de narcise triandus, sunt mici și târzii, miros splendid și se mai numesc și lacrimile îngerului. Le-am descoperit întâmplător acum 2 ani și, văzând cât sunt de frumoase, în toamnă am făcut o colonie mică în colțul din imagine. Înfloresc după ce toate celelalte narcise din grădină s-au trecut, iar culoarea e de lămâie 💛.





23 ian. 2018

Floarea zilei - Cyclamen

În fiecare an, cam pe vremea asta, cumpărăm cyclamen (fotografia de mai sus) și pentru că simțim nevoia de un pic de culoare, și pentru că este irezistibil de suav. L-am scos afară doar pentru poză, altfel, acestui cyclamen miniatural îi place în interior, la temperaturi moderate și lumină. Va face flori până prin martie, după care intră în repaus vegetal până prin octombrie, când(dacă ești norocos!) începe iar să facă boboci.


În a doua fotografie e unul dintre cele 2 soiuri de cyclamen de exterior pe care le avem în grădină. Hederifolium înflorește prin noiembrie și are flori roz deschis și frunze ca cele de iederă. Pe celalalt soi, coum, îl așteptăm să înflorească pe la sfârșitul acestei luni. Va fi de culoare roz închis spre roșu, cu frunze rotunde. Le-am plantat cum am citit că trebuie făcut, mai pe la adapost, sub arbuști sau copaci. #floareazilei

18 iun. 2017

Astilbe, my love!

We simply love this beautiful plant that has such an impressive appearance in our garden these days! It likes wet ground and shadowy areas, otherwise it grows care free.





29 aug. 2016

Anemonele de toamnă înfloresc într-o luni

Și ce le-am mai dat târcoale! E bucuria pe care o au, probabil, toți grădinarii că ce ai plantat acum un an din ghiveci a reușit să se așeze bine pe bucățica ta de pământ și să se simtă acasă. Anemonele de toamnă, Hupensis, sunt printre preferatele acestui final de vară. Bobocii apar de undeva din mijlocul unor tufe mari și se tot ridică pe măsură ce cresc, până ce într-o dimineață dai pe neașteptate de primele flori care s-au deschis.





17 aug. 2016

The Show Must Go On - Hydrangeas in Late Summer

The Hydrangeas show is going on, their colours are changing these days into beautiful pastel ones that give such a wonderful vintage touch to my small garden./ Spectacolul oferit de hortensii continuă, culorile li se schimbă în niște nuanțe care mai de care mai pastelate, diferite de la o tufă la alta, dând micii noastre grădini un minunat aer vintage.











6 aug. 2016

O pasiune violet

Floarea zilei e o pasiune violet, hosta „Purple passion”. E frumoasă toată vara: mai întâi se formează tufa mare cu frunze lunguiețe și ascuțite, de un verde crud, apoi, la început de august, de undeva de foarte de jos, din mijlocul tufei,  apare zecile de flori mov deschis, care se tot deschid pe măsură ce se tot înalță. Nu e absolut deloc pretențioasă și am observat că îi place semiumbra.




5 aug. 2016

Prima Dalie

E primul an când am plantat tuberculi de dalie și bineînțeles că am ales dintre culorile preferate. Prima a înflorit în aceste zile./ The first Dahlia.





25 iun. 2016

Floarea zilei - Physostegia virginiana ”Summer Snow”


Această minunăție albă de vară care tocmai a înflorit se numește Physostegia virginiana ”Summer Snow”/Coroană de zăpadă, e perenă, nepretențioasă și iubitoare de soare. Anul acesta e și foarte, foarte înaltă. I se mai spune și floarea obedientă, pentru că se apleacă în ce direcție vrei. Se înmulțește foarte repede și e chiar invazivă , de aceea, în fiecare mai „ușurez” straturile unde devine acaparatoare și o duc prin mai multe locuri din grădină, divizând tufa primăvara, când e de vreo 20 de cm. Dacă se taie florile care se trec, înflorește de mai multe ori toata vara.


17 iun. 2016

Floarea zilei - Negrilica

Nu m-am documentat bine și în primăvară am pus semințele la semiumbră, când ei îi place de fapt mult soare. Dar tot a înflorit. Romantica și sofisticata Negrilică albă, Nigella love-in-a-mist, e preferata noastră în aceste zile. Avem și câteva albastre.




9 oct. 2015

Era timpul!

Era și timpul să înflorească, să mai lumineze un pic grădina - crizantemele. Am câteva care se țin bine de vreo trei ani și se deschid în fiecare toamnă, uite-le pe primele: