25 apr. 2019

Botanicele, niște bijuterii ale grădinii


Lalelele botanice sunt niște bijuterii ale grădinii de aprilie, iar cine le are trebuie să le prețuiască. Vin din vremuri de demult, când nu existau soiurile hibride de azi. Sunt în același timp delicate și cu un aer natural și sălbatic, se înmulțesc repede și rezistă ani întregi în grădină, iar dacă e să neluăm după ce se spune, e posibil ca cele plantate de noi să fie și bucuria nepoților noștri peste ani. Noi avem 4 soiuri, dar ne-am hotărât să mărim colecția în anii viitori.

 „Little Beauty” e specială, atât de frumoasă încât îți vine să umpli grădina cu ea. Uitați-vă ce culoare are! Unele exemplare au și trei flori pe tijă. Pe bună dreptate, RHS i-a acordat prestigiosul premiu ”Award of Garden Merit.”





 „Lilac Wonder” e o minunăție, cum îi spune și numele. E mică de statură, dar se remarcă imediat în strat, datorită combinației de culori care e unică, liliachiu pastel cu galben citron. RHS i-a acordat prestigiosul premiu ”Award of Garden Merit”.




 Se numește ”Fusilier” și e de un roșu pe care doar ea îl are. A mai obosit, dar în alți ani erau mai multe flori pe o tijă, după cum îi spune și numele - „trage” cu boboci. A primit Golden Award de la RHS și are exact forma de lalea pe care o desenam când eram copii.




 Tarda, cea mai cunoscută dintre botanice, arată așa cum le-a făcut natura pe lalele - mici de înălțime, cu flori galbene strălucitoare, care se deschid și se închid după soare. În 1997 afost declarată bulbul anului în Olanda, iar RHS i-a acordat prestigiosul premiu ”Award of Garden Merit.”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu