22 sept. 2017

Efectul razelor de septembrie asupra anemonelor


Septembrie e luna lor, o așteaptă tot anul pentru a înflori cât pot ele de mult. Anemonele sunt în aceste zile vedetele grădinii, albe și roz, mai simple sau mai bătute. Florile vântului, cum se mai numesc, par fragile, dar sunt incredibil de puternice și au rezistat perfect la ploile și furtunile din ultimele zile.Iată mica mea colecție:

Albele sunt Honorine Jobert și au în acest an peste 1,5 metri:





 Rozele, cele înalte și cu un rând de petale, sunt în al treilea an în grădină și cred că sunt soiul September Charm:







Fantasy Pocahontas sunt tot roz, dar duble și mai scunde:


Cele care înfloresc ultimele sunt în anul 2 în grădină, un pic bătute, roz intens și mai scurte - soiul Rot Kappehen (Scufița roșie):



Și 3 feluri în același strat, cea albă e un pui de la tufa mare care a fost transplantat în această vară.







2 comentarii:

  1. Doamne, ce frumoase sunt! Tare le mai iubesc! Îmi plac nu doar florile ci și boboceii aceia sferici, parcă suspendați în aer, îmi place foliajul verde închis, dar și tufa compactă.

    RăspundețiȘtergere