28 apr. 2018

Decât vreo 80

Așa arătau azi bujorii arbustivi din grădina bătrânească. Nu au decât vreo 80 de ani...











Iar tufele de spirea arată așa:





27 apr. 2018

Mic, târâtor și spectaculos


Nu avem noi prea mult spațiu în grădină, dar pentru flox pitic și târâtor tot am găsit câte un loc pe ici, pe colo 🙂. În primul rând, pentru că e foarte decorativ și în aprilie, când e plin de flori, și iarna, când tufa rămâne verde, apoi pentru că acoperă foarte bine spațiul dintre plante și e foarte ușor de îngrijit, doar îl mai scurtăm un pic după ce se trec florile. Îi place soarele, dar se descurcă și pe la semiumbră, preferă să se întindă pe pietre, dar îi merge bine și în straturile cu flori. Există multe soiuri frumoase, noi avem doar două, emeralde, „pink” și „blue”. #pastiladegrădinărit








25 apr. 2018

Little flower power


Florile mici nu doar că sunt frumoase și delicate, dar au rostul lor în grădină, să umple spațiile libere de la baza straturilor și să creeze alternanțe de înălțime. În această perioadă a anului la noi în grădină sunt în plină floare myosotisul, arabis, anemonele de Caen, aubrieta și soiuri de flox pitic. Little flower power .







Phlox stolonifera blue ridge și myosotis



Flox Emerald Pink




24 apr. 2018

Hawera, lacrimi de înger


Hawera, un soi vechi de narcise triandus, sunt mici și târzii, miros splendid și se mai numesc și lacrimile îngerului. Le-am descoperit întâmplător acum 2 ani și, văzând cât sunt de frumoase, în toamnă am făcut o colonie mică în colțul din imagine. Înfloresc după ce toate celelalte narcise din grădină s-au trecut, iar culoarea e de lămâie 💛.





O culoare


Uneori e vorba mai ales de culoare, cum se întâmplă în aceste zile cu lalelele „Doll's Minuet”, care sunt de un roz-mov/ magenta absolut încântător! Le-am așteptat cu interes, pentru că bulbii au fost plantați târziu de tot, pe la mijlocul lui decembrie, când pământul nu era încă înghețat.